Gral Medical a deschis 3 clinici in tara, iar pana la sfarsitul anului va ajunge la o retea de 25 de centre
Doresc sa aflu mai multe detalii
Operatorul de servicii medicale private Gral Medical, a inaugurat in luna iunie 2011 trei clinici in provincie, dotate cu aparatura moderna si cadre medicale de prestigiu. Clinicile ofera servicii personalizate, in special pe Oncologie, dar si alte servicii medicale lansate cu succes in capitala pe urmatoarele specialitati: Urologie, Ortopedie, Cardiologie, Ginecologie, Endocrinologie.
Lansarea celor 3 clinici, focusate pe servicii de nisa, face parte din proiectul de dezvoltare initiat de companie la sfarsitul anului trecut, proiect ce prevedea deschiderea a 5 centre de diagnostic si tratament in provincie.
“In anii trecuti fiecare demers investitional era facut catre oferirea de servicii noi de tratament, insa numai pentru pacientii din capitala. Odata cu lansarea lor, am fost surprinsi sa constatam ca mesajul transmis s-a facut auzit in orasele din provincie si uneori chiar de catre romanii aflati in strainatate. Acest lucru ne-a facut sa concluzionam ca in provincie exista o nevoie mult mai mare decat in capitala. Remarci de genul “si la noi cand se va face ceva...” ne-au impulsionat si mai mult si am decis sa facem rabat de la anumite restrictii de eficienta a investitiilor si sa aducem un plus de valoare pe o piata aflata si asa in suferinta” afirma Robert Chitan, manager dezvoltare-promovare Gral Medical.
Bugetul alocat in 2011 pentru deschiderea tuturor centrelor din tara se ridica la peste 1 milion de Euro, din care peste 600.000 de Euro au fost deja investiti in cele 3 clinici noi deschise.
Clinicile au fost lansate in 3 orase importante: Pitesti, Ploiesti si Focsani.
Centrele sunt situate in zone centrale accesibile pacientilor: Clinica OncoFort Ploiesti (Str. Eroilor), Clinica OncoFort Pitesti (Str. Victoriei) si Clinica OncoFort Focsani (Str.Bucegi). Centrele vor oferi servicii complete pe oncologie (chimioterapie, investigatii si consultatii de specialitate, recoltari analize medicale, punctii si biopsii, histopalogie, etc) dar ulterior se vor lansa si alte servicii ce sunt active in clinicile din capitala, unele fiind deja implementate.
Ca si noutate, Clinica OncoFort din Ploiesti ofera, in premiera pentru Judetul Prahova, servicii complete de tratament pentru pietre la rinichi (litotritie) si “ciocuri la calcaie”, fiind astfel cel de-al doilea centru deschis de Gral Medical dedicat serviciilor de urologie si ortopedie, dupa ce centrul FortLit din capitala a fost o premiera in serviciile private din Romania.
Gral Medical nu se va opri aici si in scurt timp va deschide si urmatoarele 2 clinici in tara.
“Urmatorul centru se va deschide cat de curand in orasul Craiova, iar pentru ultimul centru suntem in discutii pentru a alege una din cele 2 locatii din orasul Galati sau Brasov” afirma Robert Chitan.
Compania Gral Medical a inregistrat venituri de 3.5 milioane Euro in primele 3 luni ale acestui an, cu o crestere de 20% fata de perioada precedenta a anului trecut, iar din ultimele estimari va incheia semestrul cu o cifra de afaceri de aproape 7milioane de Euro. Rezultatele financiare se mentin in valorile bugetate avand in vedere ca estimarea pentru urmatoarea perioada va fi optimista deoarece vor intra in functiune noile centre deschise, precum si dezvoltarea unor noi servicii de tratament in centrele existente.
Odata cu lansarea clinicilor, Gral Medical va demara o campanie de preventie si informare a bolilor de tiroida, campanie ce se va desfasura pentru prima data in 5 judete din tara. “Pana la sfarsitul anului vom ajunge la un numar de 25 de centre de diagnostic si tratament (fata de 18 in prezent), iar promovarea serviciilor oferite se va face mult mai bine avand in spate o infrastructura medicala solida. Acest lucru va facilita tuturor pacientilor accesul la aceleasi servicii medicale de top ca si in capitala” afirma Robert Chitan, manager dezvoltare-promovare Gral Medical.