Cancerul de col uterin




CE ESTE CANCERUL DE COL UTERIN?
Cancerul de col uterin este un tip de cancer ce se dezvolta in celulele colului uterin. Colul uterin reprezinta partea inferioara a uterului.

Cele mai multe cazuri de cancer de col uterin sunt cauzate de infectarea cu virusul HPV ce poate avea diverse tulpini. Sistemul imunitar joaca un rol decisiv in cazul in care organismul a contactat acest virus, astfel femeia putand trai cu acest virus fara a-l lasa sa faca rau corpului, in majoriatea cazurilor.

SIMPTOME SI CAUZE
Este posibil sa nu prezentati nici un simptom de cancer de col. Nedescoperit cancerul progreseaza, iar semnele si simptomele care pot aparea sunt:
  • Sangerari vaginale dupa actul sexual, intre perioadele menstruale sau dupa menopauza
  • Secretii vaginale apoase sau sangerari vaginale ce au un miros neplacut
  • Dureri pelviene sau durere in timpul actului sexual
Cancerul de col uterin incepe atunci cand celulele sanatoase dobandesc o mutatie genetica care transforma celulele normale in celule anormale.

Cauzele cancerului nu sunt foarte clare. Cu toate acestea, infectarea cu virusul HPV poate joaca un rol foarte important. Alti factori de risc sunt: parteneri sexuali multipli, inceperea vietii sexuale prea devreme, sistem imunitar scazut, fumatul, obezitate, sifilis, anticonceptionale luate fara prescriptia medicului, infectia HIV.

DIAGNOSTIC
Testele recomandate sunt:
  • control ginecologic
  • testul Babes Papanicolau
  • test de HPV, in caz de leziuni precanceroase
  • colposcopie
  • uneori investigarea rectului, anusului si vezicii urinare
  • computer tomograf
  • radiografie toracica
  • teste de sange
  • biopsia (este diagnosticul de certitudine)
Principalul tip de cancer de col uterin este cel cu celule tip epidermoid, asa numitele carcinoame scuamoase, restul tipurilor fiind mai rare.

TRATAMENTE CANCER DE COL UTERIN
Principalele tratamente ale cancerului de col sunt:
  • Radioterapia – urmata sau nu de brahiterapie
  • Chimioterapia
  • Radiochimioterapia (combinatie intre radioterapie si chimioterapie)
  • Interventia chirurgicala prin histerectomie totala (indepartarea chirurgicala a colului uterin, a trompelor uterine si a ovarelor).
SFATURI
Congresul American de Obstetrica si Ginecologie recomanda ca fetele sa aiba prima lor vizita la un medic obstetrician-ginecolog sau de familie inca de la 13 ani - 15 ani, sau inainte de inceperea activitatii sexuale, pentru a discuta despre activitatea sexuala si modalitatile de prevenire a infectiilor cu transmitere sexuala, inclusiv HPV.

Cancerul poate afecta fertilitatea femeii, de aceea e important sa discutati acest aspect cu medicul dumneavoastra, inainte de a incepe tratamentul de vindecare a cancerului.
Tutunul sporeste gradul de risc al aparitiei cancerului de col uterin. Conform studiilor facute de American Cancer Society, femeile fumatoare sunt de doua ori mai expuse la dezvoltatea cancerului de col uterin decat nefumatoarele.

Din fericire, in urma statisticilor facute s-a demonstrat ca rata de cancer de col uterin este in declin, in mare parte datorita screening-ului. Medicii spera ca vaccinul poate preveni cele mai multe cazuri de cancer de col uterin in viitor.
Puteti preveni aparitia cancerului de col uterin evitand infectarea cu virusul HPV. Imunizarea la acest virus se poate face cu ajutorul vaccinului. Exista doua vaccinuri impotriva virusului papilloma (HPV): Cervarix si Gardasil. Gardasil este recomandat baietilor si fetelor cu varsta cuprinsa intre 9 si 26 de ani. Cervarix este recomandat pentru fete cu varsta cuprinsa intre 9 si 25 de ani. Varsta optima de administrare este cuprinsa intre 11 si 12 ani.

Foarte important este ca acest vaccin sa fie administrat inainte de inceperea activitatii sexuale, pentru ca altfel, apare deja riscul ca organismul sa fi contactat deja virusul HPV, iar in aceasta situatie, vaccinul poate sa nu mai fie eficient.
 
 
Pentru programari apelati numarul de telefon 021-323.00.00 sau completati formularul online din sectiunea Contact

Parerea ta conteaza

Va rugam sa ne ajutati in a va oferi cele mai bune servicii evaluand experienta dvs.
 

Retele Sociale

    Facebook

    YouTube

Newsletter

 
 
Sunt de acord sa primesc mesaje din partea Gral Medical.